Dr Planet 14 iulie 2020
Soarele, steaua vedetă a vieții pe Terra
Invitatul nostru de astăzi este domnul Comandor Vasile Chirilă, care este totodată și președinte al organizației Astronauticus din Mangalia, cea care popularizeză astronomia și cultura marinărească. Împreună vom aborda un subiect pentru care am o veritabilă atracție, Sistemul Solar, cu morfologia sa, mișcările concertate ale corpurilor astrale ce îl alcătuiesc, chiar și cu imperfecțiunile sale.
Pentru început ne concentrăm atenția asupra componentelor Sistemului Solar, cu ajutorul unei machete, parte a expoziției organizate la Planetariul constănțean, în colaborare cu domnul Comandor.
Veți afla ce se întâmplă cu planeta Pluto, la ce distanță față de Soare se află fiecare dintre planetele sistemului, dar și una față de cealaltă. Vom mai afla că Sistemul Solar cuprinde planete telurice dar și gazoase. Dar și de ce, în teorie, atunci când Mercurul tranzitează Soarele, noi ar trebui să observăm acest fenomen ca și o eclipsă. Avem multe informații despre eclipse, despre cum se formează anotimpurile….
Ce să mai vorbim, trebuie să ne urmăriți!
Vizionare interesantă!